Niciuna dintre aceste reglementări nu restricționează PVC-ul. Ele restricționează substanțele, dintre care unele pot fi prezente într-un compus din PVC.

Un cumpărător solicită o declarație de substanțe restricționate. Un furnizor trimite unul. Documentul vine cu trei sau patru nume de regulament pe el și ambele părți merg mai departe.

Motivul pentru care acest lucru merită mai multă atenție este că cele trei nume tipărite cel mai frecvent pe acele documente restricționează lucruri diferite, se aplică unor produse diferite și sunt actualizate în programe diferite. O singură foaie care le enumeră pe toate este un rezumat al mai multor răspunsuri diferite, iar rezumatele pierd exact detaliul care face răspunsurile utilizabile.

Substanțele implicate sunt cele prezente într-un compus mai degrabă decât în ​​polimer, care face obiectul ghidului nostruce este de fapt într-o foaie de PVC. Totul de mai jos se referă la acești aditivi, mai degrabă decât PVC-ul în sine.

Această distincție sună pedant și nu este. Determină ce reglementare se aplică unui anumit produs și care este cotat pentru că cineva a cerut-o.

Legislația privind substanțele restricționate reglementează substanțele chimice. Produce liste de substanțe care pot să nu fie prezente peste un prag sau care nu pot fi utilizate în anumite aplicații. PVC nu este pe niciuna dintre aceste liste și nu a fost niciodată. Ceea ce conțin listele sunt plastifianți specifici, stabilizatori specifici, pigmenți specifici și metale grele specifice care pot fi prezente în aditivii utilizați pentru a face un compus utilizabil.

Polimerul este același în întreaga gamă. Poziția de conformitate este stabilită de ceea ce i se adaugă.

Consecința practică este că o declarație generică conform căreia un material este în conformitate cu o reglementare este incompletă, în același mod în care un rating de inflamabilitate fără grosime este incomplet. A denumit o regulă fără a denumi obiectul căruia i s-a aplicat regula.

Majoritatea documentelor numite declarații de conformitate sunt declarații, nu rezultate ale testelor, iar diferența contează atunci când ceva nu merge bine.

O declarație tipică arată că furnizorul confirmă, după cunoștințele lor, că produsul nu conține substanțe enumerate peste pragul aplicabil. Ceea ce se află în spatele acestei propoziții sunt informațiile colectate de la furnizorii de materii prime proprii, asamblate și transmise. În marea majoritate a cazurilor nu a fost efectuată nicio testare pe placa finită.

Slăbiciunea practică a căii de declarare este că depinde de un lanț. Producătorul de plăci se bazează pe furnizorul de compus, care se bazează pe furnizorii de aditivi, care se bazează pe propriile surse de materii prime. Fiecare legătură este un loc în care o substanță ar putea fi introdusă fără ca nimănui să i se spună în amonte. Aceasta este aceeași problemă de vizibilitate a lanțului de aprovizionare care face dificil de verificat declarațiile privind conținutul reciclat, care este acoperită în ghidul nostru pentrucontinut reciclat in folie PVC.

Nimic din toate acestea nu face ca declarațiile să fie lipsite de valoare. Le face mai degrabă o declarație despre un proces decât o declarație despre un produs și explică de ce un furnizor care își produce propriul compus poate face o declarație mai puternică decât unul care cumpără compus și îl extrude.

Lista de substanțe candidate care prezintă motive de îngrijorare deosebită nu este un document fix. Acesta este actualizat periodic pe măsură ce substanțele sunt evaluate și adăugate, iar lista a crescut substanțial de când a fost publicată pentru prima dată.

Acest lucru are o consecință care îi prinde pe cumpărători în mod repetat. O declarație emisă în urmă cu trei ani a fost evaluată în raport cu lista așa cum era acum trei ani. Substanțele adăugate de atunci nu au fost luate în considerare, nu pentru că cineva ar fi fost neglijent, ci pentru că nu fuseseră încă identificate.

Există o a doua problemă de sincronizare care afectează în mod specific cumpărătorii europeni. Articolele care conțin o substanță din lista candidată care depășește un prag de concentrație au obligația de a comunica informațiile respective în lanțul de aprovizionare și, separat, există obligația de a notifica anumite articole la o bază de date centrală. Ambele obligații se atașează articolului așa cum a fost introdus pe piață, ceea ce înseamnă că evaluarea trebuie să fie actuală la momentul fiecărei expedieri și nu la momentul comenzii inițiale.

Pragul de concentrare merită înțeles deoarece adesea se presupune că este mult mai mic decât este. Se află la o zecime de unu la sută din greutate și se aplică la nivelul articolului, mai degrabă decât la nivelul întregului transport. Aceasta este o alocație semnificativă și este motivul pentru care multe declarații sunt date fără nicio calificare. Este și motivul pentru care o declarație ar trebui să precizeze baza pe care a fost aplicat pragul, deoarece la un ansamblu complex răspunsul depinde de modul în care este definit articolul.

O declarație este o declarație despre o formulare la un moment dat. Lista cu care a fost măsurată determină ce acoperă acea declarație.

RoHS restricționează zece substanțe. Cele mai multe dintre ele sunt direct relevante pentru PVC. Cu toate acestea, regulamentul în sine se aplică unei categorii de produse căreia nu aparține un material de construcție.

Acest lucru contează cel mai mult atunci când o componentă din PVC face parte dintr-un produs electric mai mare. În acest caz, RoHS se aplică cu adevărat, iar lista de substanțe devine mai degrabă o cerință reală decât o formalitate. În cazul în care PVC-ul este un panou de perete, o scândură de tavan sau un profil de gard vândut ca material de construcție, nu este.

Propunerea 65 are o caracteristică similară din cealaltă direcție. Este adesea descrisă ca o cerință de conformitate atunci când este de fapt o cerință de avertizare. Un produs care conține o substanță listată peste nivelul sferului de siguranță nu este interzis la vânzare; vânzătorul este obligat să avertizeze. Acolo unde un proiect specifică conformitatea cu Propunerea 65, merită să se stabilească dacă intenția este un avertisment, un prag sau altceva, deoarece regulamentul în sine oferă doar primul dintre acestea.

Poziția de conformitate a unui compus PVC este determinată de patru lucruri și toate cele patru sunt alegeri făcute în etapa de formulare.

Întrebarea privind substanțele per- și polifluoroalchil se așează din nou diferit, deoarece nu este o problemă cunoscută de PVC, așa cum sunt ftalați. Dificultatea este definitorie. Clasa este largă, granițele sunt încă stabilite în diferite jurisdicții și, pentru a răspunde sincer la întrebare, este necesar să știm dacă vreo substanță fluorurată apare oriunde în lanțul de aditivi. Pentru majoritatea producătorilor, aceasta este o investigație a lanțului de aprovizionare mai degrabă decât un fapt de formulare.

În cazul în care un proiect solicită o declarație de substanță per- și polifluoroalchil, merită să întrebați ce definiție este utilizată. Răspunsurile date împotriva diferitelor definiții nu sunt comparabile, iar un furnizor care răspunde că produsul său nu conține niciunul poate răspunde la o întrebare mai restrânsă decât cea adresată.

Acolo unde se utilizează testarea, alegerea metodei determină la ce întrebare se răspunde. Două dintre abordările comune sunt adesea confundate.

Există o a doua limitare care se aplică în mod egal fiecărei metode de testare. Un raport de testare acoperă substanțele pe care a fost instruit să le caute. Este un răspuns la o întrebare definită, nu o autorizare generală. Un raport care enumeră o mână de compuși specifici vă spune că acești compuși nu au fost detectați peste limita de raportare în respectivul eșantion și nimic în afară de aceasta.

Metoda și lista de substanțe sunt alese împreună. Un rezultat este la fel de larg ca și setul de compuși pe care i s-a cerut laboratorului să-l găsească.

Reprezentativitatea eșantionului este a treia variabilă. Un raport de testare descrie eșantionul trimis și dacă acea probă reflectă materialul efectiv expediat depinde de modul în care a fost extras. Acolo unde se bazează pe dovezile de conformitate pentru mai multe expedieri, această întrebare merită adresată direct furnizorului, iar cadrul mai larg de evaluare a afirmațiilor producătorului este stabilit în ghidul nostru pentruverificarea capacității producătorului plăcii.

O declarație care poate fi apărata atunci când este contestată conține șase lucruri, iar cele mai multe dintre ele nu costă nimic de adăugat.

Al șaselea articol este cel pentru care merită apăsat. În cazul în care o cerere implică contactul cu alimente, uz medical, echipamente electrice sau un produs de construcție reglementat, declarația privind substanțele restricționate este o intrare dintre mai multe, mai degrabă decât întreaga poziție de conformitate. Ceea ce acoperă de fapt o aprobare pentru contactul cu alimentele și de ce este o întrebare diferită de aceasta, este prezentat în ghidul nostru pentruconformitate cu bordul medical și antibacterianși în prezentarea mai largă a certificării din articolul nostru despreCertificari materiale de constructii PVC.

Pentru importatorii care gestionează acest lucru într-o gamă de produse, abordarea practică este să ceară aceleași șase articole de fiecare dată și să le păstreze în dosar cu datele lor. Un dosar cu declarații datate este o poziție de conformitate gestionabilă. Un dosar cu declarații nedatate care spun că sunt conforme este un set de documente care nu pot fi afișate pentru a acoperi ceva anume.