PVC de contact cu alimente: ce acoperă de fapt certificatele - și ce nu

Un cumpărător întreabă dacă un cearșaf este sigur pentru alimente. Un furnizor trimite un certificat. Ambele părți consideră problema soluționată și, într-un număr mare de cazuri, ambele greșesc în ceea ce tocmai a fost stabilit.

Conformitatea cu contactul cu alimentele nu este o proprietate pe care o posedă un material. Este o concluzie trasă despre un anumit material, în contact cu un anumit aliment, la o anumită temperatură, pe o anumită durată, pe o anumită piață. Eliminați oricare dintre acestea și concluzia nu se mai aplică.

Chimia care face acest lucru complicat începe în formulare. Ceea ce se află în foaie alături de polimer este stabilit în ghidul nostruce este de fapt într-o foaie de PVC, iar pentru contactul cu alimentele, fiecare dintre aceste componente trebuie luate în considerare individual.

Primul lucru de stabilit este că nu există un statut global de contact cu alimentele. Nu există un registru internațional în care să poată fi înscris un material.

În schimb, există un set de cadre naționale și regionale, fiecare cu propria listă de substanțe permise, propriile limite de migrare și propriul regim de testare. Uniunea Europeană funcționează în baza unui regulament-cadru care acoperă toate materialele care vin în contact cu alimentele, cu un regulament specific care reglementează materialele plastice care conține o listă pozitivă de substanțe autorizate. Statele Unite ale Americii reglementează printr-un cod separat cu propriul inventar permis. Germania publică recomandări care funcționează ca un standard de facto în mare parte din industrie. Alte piețe își mențin propriile sisteme.

Consecința practică este că prima întrebare despre orice certificat de contact cu alimentele nu este ceea ce scrie. Este pentru ce piață a fost scris.

Aceasta este, de asemenea, o țintă în mișcare. Listele pozitive sunt revizuite, limitele sunt înăsprite și substanțele sunt retrase. Un certificat emis în urmă cu patru ani împotriva unui regulament care a fost modificat de atunci este un document istoric mai degrabă decât unul actual, iar data de pe el contează la fel de mult ca și conținutul său.

Conformitatea cu contactul cu alimentele are două componente separate și aproape fiecare certificat se adresează doar uneia dintre ele.

O declarație de compoziție vă spune că materialul este permis. Un test de migrare vă spune cum se comportă. Ei răspund la întrebări diferite și niciunul nu le înlocuiește pe celălalt, totuși ajung în același plic și sunt citite ca un singur document.

Acesta nu este o tehnică inventată de avocați. Procesarea modifică comportamentul de migrare. Istoricul căldurii modifică distribuția aditivilor în secțiune, finisarea suprafeței modifică zona expusă, iar grosimea modifică distanța pe care o substanță trebuie să o parcurgă pentru a ajunge la alimente. Un compus care migrează în limite ca o placă presată se poate comporta diferit ca o placă extrudată cu o grosime diferită.

Un panou și un compus sunt obiecte diferite în scopuri de conformitate. Certificatul îl descrie de obicei pe al doilea în timp ce cumpărătorul îl instalează pe primul.

În cazul în care un certificat se bazează pe un test de migrare, condițiile de testare sunt certificatul. Orice altceva de pe pagină este context.

Migrația este măsurată în două moduri. Migrația generală captează masa totală a tot ceea ce se transferă din material, exprimată ca limită pe unitatea de suprafață sau pe unitatea de masă de hrană. Migrarea specifică măsoară substanțele individuale în raport cu propriile limite. Un material poate depăși cu ușurință limita generală în timp ce încalcă una anume, așa că un raport care oferă doar primul este incomplet.

Cea mai frecventă nepotrivire este simulantul. Un raport care citează rezultate împotriva unui simulant apos sau acid, prezentat ca dovadă pentru o aplicație care implică de fapt ulei de gătit, lactate sau carne, nu este o dovadă pentru acea cerere.

Condițiile de testare sunt de obicei exprimate în raport ca un set definit de regimuri de timp și temperatură. Verificarea practică este simplă: găsiți regimul de pe certificat și comparați-l cu cel mai tare, mai lung și mai gras contact pe care îl va implica de fapt aplicația dvs. Dacă regimul de certificate se află sub cererea dvs., certificatul nu vă acoperă.

PVC-ul prezintă un set de probleme specifice în contactul cu alimentele pe care alte materiale plastice de bază le evită în mare măsură, iar una dintre ele este absolută.

Sistemul stabilizator este prima poartă. Stabilizatorii pe bază de plumb-sunt interziși în aplicațiile în contact cu alimentele pe piețele reglementate majore și aceasta nu este o chestiune de limite sau condiții. O foaie stabilizată cu plumb nu poate fi material în contact cu alimentele, indiferent de modul în care este prelucrată, finisată sau testată. Alegerea între familiile de stabilizatori și de ce variază în funcție de piață este acoperită în articolul nostru despresisteme de stabilizare cu plumb și calciu-zinc.

Acest singur fapt explică cea mai mare parte a formei pieței PVC pentru contactul alimentar. Materialul destinat acestuia este stabilizat cu calciu-zinc sau alt sistem permis, iar diferența de cost între acesta și o calitate generală-stabilizată cu plumb- este unul dintre motivele pentru care placa de contact cu alimentele are prețul acolo unde este.

Rezumatul practic pentru PVC este că materialul în contact cu alimentele este un subset îngust, special formulat al gamei. Nu este o tablă cu scop general-care s-a întâmplat să treacă un test. Este un compus diferit, realizat cu un stabilizator permis, fără plastifianți restricționați, cu lubrifianți aleși dintr-o listă aprobată și cu prețul corespunzător.

Aceasta este lista care decide dacă documentul din mâna dumneavoastră este relevant pentru produsul din depozitul dumneavoastră.

O schimbare de culoare este o schimbare de formulare. Pentru contactul cu alimentele este o schimbare de produs.

Documentele de contact cu alimentele sosesc în mai multe forme care arată similar și înseamnă lucruri destul de diferite. Identificarea pe care o aveți durează aproximativ un minut.

După ce am identificat tipul, merită localizate patru articole pe pagină. Ce jurisdicție și ce reglementare, inclusiv versiunea sau data acesteia. Indiferent dacă baza este compoziția sau un test real de migrare. Dacă este testat, simulantul și regimul de timp și temperatură. Și dacă documentul denumește gradul specific sau doar o familie generală de materiale.

Un document care nu poate răspunde celor patru nu este inutil, dar este mai degrabă un punct de plecare pentru anchetă decât o concluzie. Distincția contează cel mai mult în momentul în care ceva a mers prost și cineva este rugat să explice de ce documentele spuneau un lucru și cererea a cerut altul.

Șase cereri transformă o asigurare vagă în ceva care poate fi verificat și apărat.

Imaginea mai amplă a certificării, inclusiv schemele care se aplică produselor pentru construcții și cele care sunt adesea interpretate greșit, este acoperită în ghidul nostru pentruCertificari materiale de constructii PVC. În cazul în care aplicația este o bucătărie comercială sau un mediu de depozitare a alimentelor, există material relevant în piesele noastrepanouri dulap PVC impermeabile pentru bucatariiși mai departeconfectionare de dulapuri cu placa de spuma PVC.

Acolo unde cererea este reglementată, documentele fac parte din produs. Un panou fără documentație nu este același livrabil ca unul cu el.

Nimic din toate acestea nu înseamnă că materialul în contact cu alimentele este dificil de cumpărat. Înseamnă că întrebarea de conformitate are mai multe părți decât poate conține un certificat, iar părțile care sunt omise sunt cele care depind de aplicația dvs., mai degrabă decât de produsul furnizorului. Stabilirea acestora în etapa de anchetă necesită un e-mail. Stabilirea acestora după un audit al retailerului sau o inspecție în port durează mult mai mult.